E o dragoste
care poate distruge şi pe care nu şi-o pot asuma decât căutătorii în stele ori
pescuitorii în ape tulburi. Aici, în dreptul inimii mele există un semn, al
cărui tâlc nu-l pricep încă. Nu e dragoste, căci apăsarea ar fi
suportabilă. Este poate doar fascinaţia stranie a vidului, mai amară decât
moartea şi mai frumoasă decât iubirea împlinită.
Privesc
adesea chipurile obosite ale oamenilor săraci, mintea mea developează neîncetat
clişeul amărui al neputinţei lumii, al abdicării noastre în faţa nevoilor
umane. Agăţat parcă de un colţ de pâine, un bătrân hoinăreşte zilnic pe străzi,
cu ochii încercănaţi şi privirea hăituită. Copie la indigo a altor bătrâni,
omul acesta este în fapt mai puternic decât bogaţii lumii. Bucuria de a trăi
are pentru el o altfel de dimensiune.
Bucovina îşi
ascunde săracii în faldurile trecutului, retuşând prezentul cu paginii
stranii de istorie. Bucovina seamănă uneori cu o frumoasă domnişoară bătrână,
pe care pretendentul pare să o fi părăsit tocmai înainte de a fi ajuns la
altar. Ce blestem poate fi mai mare decât să trăieşti cu o dragoste fără de
răspuns, iar cuţitul fantasmelor ei să ţi se răsucească în suflet sute de
ani? Dacă preţul nemuririi constă în valoarea tributului plătit, cât
poate omul amâna revolta care i-ar putea aduce pacea uitării? Aţi fost vreodată
la Rădăuţi? Aţi mirosit cumva parfumul unor străzi care te pot prinde fatal în
vraja tăcerii lor? Departe,departe de tot, acolo unde se aşază harta în cui
(după o zicere prăfuită…) oraşul îşi trăieşte liniştea aparentă, ca un cerb
rănit ce-şi odihneşte trupul sub hipnoza frunzelor.Lucrez în
biblioteca oraşului, repliindu-mi destinul tragic pe labirintul paginilor de
carte. Număr dimineaţă de dimineaţă morţii din viaţa mea, căutându-mi rostul
într-un miez destul de ermetic. Nu, nici un om nu moare atâta vreme cât nu este
uitat. Nici un ţinut nu poate fi îngenuncheat atâta vreme cât respiră sub
demnitatea trecutului. Odinioară, trăsuri cu scaune de pluş, purtate de cai
nărăvaşi străbăteau într-un ceas distanţa Rădăuţi – Cernăuţi .
Astăzi,
istoria îşi ţese capcanele, prinzând în cerc realităţi devenite legende. Ce am
fost şi ce suntem? Ce sunt şi ce am fost? Nimic mai mult decât bătrânul sărac
rătăcind pe străzi, care nu şi-a pierdut însă grandoarea visului. La urma
urmei, preţul nemuriri ţine de puterea noastră de a visa şi de a sta cu
demnitate în genunchi. Pentru mine nu există nici o graniţă. Noapte de noapte
mă întorc în caleaşca trecutului şi parcurg în voie distanţa Rădăuţi-Cernăuţi!
http://www.revistanoinu.com/spune/diploma-de-atentie/pretul-nemuririi
( text scris în iunie,2007 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu