Seninătate

Septembrie se simte la începutul lui iunie.Frunzele se rostogolesc pe asfalt într-un zâmbet fragil.Cum se duce vremea noastră!Câțiva copii tuciurii tocmai au trecut pe lângă mine.Povestind cu gura până la urechi,ciupindu-se ,râzând.”Mamăăăăă,da ci faci? Ți rușîne cu noi? Da?”,o tot necăjeau pe femeia care îi lăsase în urmă.Brusc, am simțit un soi de invidie tandră,dacă pot spune așa.Păreau să nu se sinchisească prea mult de sărăcie,de nesiguranța zilei de mâine.Aș fi vrut parcă să schimbăm rolurile. Să mă pot bucura și eu în voie de seninătatea clipei,de splendoarea zilei de vară.