Nu știu când au cumpărat ai mei oile. Cu mult înainte de venirea mea pe
lume. Erau șapte. Îmi amintesc și acum de fiecare în parte. Eram
paznicul lor devotat. Aveam cinci ani și vorbeam cu ele vrute și
nevrute. Mă scotea din sărite că una parcă zâmbea. Uneori rădea în
hohote parcă de mine. M-a pus pe jar într-o zi fiindcă m-a alergat toată
grădina. Atunci am lovit-o rău cu picioarele mele mici și
neputincioase. Când am văzut că nu se împotrivește, am prins-o în brațe
și am plâns în hohote pe blănița ei. ,,
Mieluță, iartă- mă, tu ești mai bună decât mine!" ,,N-o mai lăsa în
grădină, copchila ta n-are minte și bate oile", i-a zis tata mamei. Din
ziua aceea am privit de departe spre ocolul oilor. Dar Mieluța venea cât
mai aproape de mine. Acum nu mă mai privea batjocoritor. Din ochi i se
prelingea un fir de argint.- fragment din cartea în curs de apariție
,, Când tata avea tată "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu